17 august 2009

Am un car de nervi! Am sunat să-mi fac rezervarea la agenție ca să plec și am aflat că doar sâmbăta și duminica au plecări. Așa că în loc să plec joi sau vineri, plec sâmbătă. Și mai ajung eu la paștele cailor acasă. Sper că marți sunt în București. Partea frumoasă e că nu am pe nimeni să m-aștepte, toți sunt plecați din oraș sau din țară, din câte știu. Văd eu cum naibii mă descurc cu toate bagajele. Acum e frumos pentru că primesc reproșuri mascate de acasă, de genul „trebuia să pleci mai devreme, așa cum ai zis la început”. Da, ce să spun, de parcă ar depinde totul de mine!

    Perfect, am început săptămâna bine. Nici n-am ajutat-o pe mami azi cu curățenia, pentru că m-a lăsat să dorm. Aseară n-am văzut artificiile cu ea, ci am mers cu Giovanni și Veronica la Salvatore, la salină. Fiind sărbătoare, a fost masă mare, organizată de părinții lui Salvatore. Știu că am numărat vreo 15-17 mașini în parcare. Deci, au fost în jur de 50 de persoane, dacă nu mai mult. Rude, amici, amici de-ai amicilor. Și o grămadă de mâncare. Am mâncat caponata, cous-cous cu legume, fritata patate (un fel de musaca fără carne), lasagna cu fructe de mare și arici de mare. Am decis că mă pot lipsi de arici și fructe de mare pe viitor, nu-mi lasă gura apă după ele. Din fericire nici nu vomit de la ele, așa că e ok.  La felul doi a fost doar carne servită, așa că eu am zis pas. Și la desert, am ales doar struguri și o prăjiturică, un fel de savarină fără frișcă.

    Am reușit să vorbesc în italiană toată seara. Salvatore râdea și zicea că își amintește cum eram acum două săptămâni, când nu ziceam nimic și vorbeam doar în engleză. Am încercat s-o învăț pe Veronica numerele de la 1 la 10 în română. I se pare greu de pronunțat. Cică va avea nevoie de 2 ani ca să învețe doar numerele. Oricum, îi zicea lui Giovanni că eu într-o lună, am ajuns să vorbesc italiană mai bine decât vorbește ea engleză. Nu-i așa, mai am mult până vorbesc bine. Și încă ceva de aseară: am râs mult. Antonio, unul din amicii lor, a descoperit că mă gâdil și râd și cu efect întârziat.

    Artificiile au fost simple, dar au ținut mult. A fost prima dată când s-a întâmplat asta, din câte mi-au povestit. Am făcut în jur de 400 de poze, din care au mai rămas vreo 20 și ceva. Eram tocmai pe malul opus, așa că le prindeam mai greu. Dar a fost frumos per ansamblu. Mă duc să stau cu mami prin bucătărie, face de mâncare..


    Mă doare capul, cred că m-a tras curentul. Tocmai m-am întors cu mami din oraș, am mers la piață. Trebuia să cumpere lămâi, mi-a luat și mie struguri.  Mai târziu s-ar putea să plec cu Giovanni și Veronica la fotbal. Eu nu am de gând să joc, doar să pozez. Cred că e ultima seară când ies cu ei, pentru că Veronica pleacă mâine.

    Ora 23:48. Matusalem tocmai și-a pus cerceii, acum vorbește de una singură. Mama a adormit, iar eu scriu ultimele rânduri pe ziua de azi. Am fost fotograf sportiv în seara asta, numai că n-am făcut mare brânză cu nocturnele d-acolo. Le mai trebuia un om ca să fie 10, dar eu n-am vrut să joc. Nu-mi place fotbalul, și în plus, nici nu prea înțeleg ce tot strigă ei pe teren. Oricum, ei s-au simțit bine. La întoarcere, Veronica era puțin bosumflată pentru că nu ne mai vedem. Nici Giovanni nu arăta mai vesel. Dar, există internetul! M-am simțit bine cu ei doi și restul, într-un fel simt că mi-am făcut și prieteni pe aici.

    Dar cine contează mai mult, mă așteaptă pe acasă...Pff..d-abia aștept să vină și mami acasă. Să știu eu că nu ne mai despart mii de kilometri sau rețele telefonice diferite! Mă duc în pat, am chestii de visat. Iarbă verde de acasă....