joi, 13 august 2009

13 august 2009

    Noapte agitată...Matusalem se trezea să se plimbe prin casă din jumătate în jumătate de oră. Am fost și eu s-o ajut. Ca de obicei, mă trimtea în pat și țipa după mama. Acum doarme, i-a făcut mama duș mai devreme. La fel de plină de duh ca întotdeauna.

    E joi..și în capul meu se aude ”Viiineee vineri, iar începe fără tine, Viiinee vineri, tot la tine mă gândesc..”. Nici măcar n-am piesa asta aici, dar mi-e dor de ea.Uuuu...cred că s-au adus niște cumpărături. Mda, am avut dreptate! S-au adus fructele..și din păcate iar au luat o imensitate de pepene roșu. Cred că pe aici ăștia sunt învățați să mănânce cu tot neamul la masă, pentru că mereu cumpără pepeni d-aștia gigant. Din câte am văzut pe la piață, nici nu se vând d-ăia mai mici, mai normali. Însă au luat și struguri, deja am gustat..puțin mai mult din ei. Sunt buni! Și multe banane, poate cred că prin casa asta se cresc maimuțe. Deși când m-a pus mami să pap una acum, sub pretext că n-am mâncat nimic încă, mi-am dat seama unde era maimuța. Off..

    Câtă gălăgie e afară..se apropie weekendul, lumea e în concediu, vin sărbătorile pe aici..agitație mare! A început să cadă al doilea strat de piele de pe mine. Sunt peticită. Când naibii revin la normal?


    E ora 18:47 pe aici. Am furat o pungă cu jeleuri din bucătărie. Credeam că sunt bomboane. Au gust de flori și fructe: orhidee cu piersici, violete cu mure și trandafiri cu căpșuni. Sunt bune. Cred că m-a pierdut Matusalem, aud că întreabă de mine. Azi îi zicea lui mami să rămân aici, că doar o gură-n plus la masă nu-i mult. Ignazzio a fost uimit să vadă cum mă pupă Matusalem și cum îmi zice ”gioia mia”, ”sango mio”. Începe să devină amuzant dacă o s-o țină mult așa. Poate la noapte doarme și ea, căci azi a stat toată ziua trează, pe divan, în balcon. E prima dată de când sunt aici și nu doarme ziua, nici nu se duce în pat după masă. Pam-pam!

    Azi am mers la mănăstirea Sf Ana. E o mănăstire mică, mică, undeva deasupra orașului, pe deal. La început părea închisă, dar a venit o călugăriță mai în vârstă și ne-a condus pe acolo. Și-a dat seama imediat că eu nu sunt italiancă, credea că mami este. A fost tare drăguță, mi-a arătat și capela și capela mică, mi-a povestit istoria locului. A zis mami că de câte ori a fost acolo, azi a fost prima dată când a avut parte de un tur complet cum s-ar zice. Sora mi-a zis că are o nepoată care îmi e tiză. Mi-a plăcut mult acolo.

    Ioooi...urlă Matusalem după mine!


    Ora 22:37 aici... Matusalem o înjură pe mama. Mai devreme a făcut caca pe ea, și-a făcut cămașa de noapte varză. Mi se întorcea mie stomacul pe dos, d-apăi mamei, care trebuia să șteargă și să spele după. Off..dup-aia a început scandalul și înjurăturile. Mami s-a dus în sufragerie, am rămas eu să mă ocup de Matusalem. Și culmea, cu mine e docilă. Zicea că sunt cea mai dulce infirmieră pe care a avut-o. Și că nu înțelege cum pot să fiu fiica unei răutăți ca mami. Iar dacă tot părea așa docilă, am început să fac puțin pe generalul cu ea: i-am deschis fereastra ca să fie aer în cameră și i-am zis să tacă și să doarmă. Până acum văd că execută partea cu tăcerea. Uff...de-ar adormi o dată. Ce naibii au pastilele alea la ea? Efecte inverse? Grrr...
   
    Mă bag și eu la gândit la ceva anume până adorm. Sper să fie o noapte bună...de dormit!

1 comentarii:

Rozalia spunea...

:))
Stiu ca nu a fost chiar asa de funny sa faci pe generalul cu ea, dar imi pot imagina macar si crede-ma, it's funny :P