Pam-pam! e destul de neață pe aici, dar n-am mai putut sta în pat. M-am aciuat în balcon și de jos vin numai arome de prăjituri, pâine coaptă și zahăr vanilat. E sărbătoare mare pe aici, am înțeles că va fi puhoi de lume și artificii. Se continuă și mâine, când e Madonna di Trapani, sărbătoarea orașului. Se zice că acum mulți, mulți ani, un om a găsit în valurile mării o statuie superbă a Maicii Domnului cu Pruncul. Nu se știe de unde vine, cine a creat-o sau cum. Într-unul din războaiele de cucerire ale orașului, turcii au vrut să fure statuia. Însă, imediat cum o puneau în corabie, marea începea să spumege, vîntul urla și corabia nu se putea mișca din loc. Cum aduceau statuia pe mal, totul se liniștea. Până la urmă au renunțat la ideea de a mai fura statuia care nu vroia să plece de aici. Se zice că statuia a ajutat la înfăptuirea unor minuni, i s-a ridicat un sanctuar aici, o frumusețe arhitecturală. În fiecare an era scoasă în procesiune, până în 1947, când statuia a suferit un mic accident. Mâna dreaptă s-a rupt, dar a fost lipită. De atunci, au creat o copie a statuii, pe care au așezat-o în catedrală și pe care o poartă în procesiune. Întâi plimbă statuia pe mare și toate navele îi prezintă onorul. Apoi prin oraș. O să văd diseară poate, ce și cum.
Pff...miroase așa de bine! Și Mario cântă. Hmm...azi e ziua lui teoretic. Și a altora. Tanti auguri! Mi-e foame!
Ioi...Matusalem îmi face capul pătrat. Mă pune să stau cu ea și s-o ascult. Amintiri din copilărie. Măcar acum mi-am luat laptopul și scriu. Ei i-am zis că lucrez, m-a întrebat dacă lucrez la mașina de scris, i-am zis ”da” și am terminat. Grr...mă exasperează pe mine, d-apoi pe mama. Acum zice că o enervează faptul că am părul lung, i se face cald. Pff...am fost la biserică de dimineață. Băncile erau pline de babe care își făceau aer cu evantaiele. Baba și evantaiul. Cred că d-aia nu și-au pus aer condiționat.
La prânz am mâncat cous-cous cu pește. A fost tare bun. E un fel de mâncare arăbesc, preluat de pe vremea în care trapanezii erau cuceriți de arabi. La gust aducea mult cu sarmalalele cu păsălău pe care le mai făcea mămaie. Lipsea varza doar. Sau frunza de viță-de-vie.
Matusalem tocmai a zis că moare după ce termin eu facultatea. Și tot repetă asta! Ai, ai, ai...
Ora 21:28..mai devreme puțin m-a sunat Veronica să mă invite în oraș. Dar nu am nici un chef, nici nu mă simt prea bine, așa că am refuzat. A rămas pe mâine sau luni, căci pleacă și ea pe 18, în Spania. De fapt acolo stă mai mereu, cu iubitul ei. Mi-a zis că îi plac pozele, noroc că a trecut tatăl lor pe aici și le-am trimis cd-ul. Matusalem a făcut numai mofturi în seara asta. Întâi tot întreba ce mâncăm, apoi n-a vrut să se așeze la masă. S-a certat cu mama, cu fiul ei. Pe mine nu mă băga în seamă. Nici pastila nu vroia să o ia. Grr...până la urmă s-a dus în pat. M-am ocupat eu de ea, i-am schimbat hainele și am stat s-o ascult bodogănind. Acum cred că doarme. Astă-noapte a fost mai liniștită.
Off... când mă gândesc că mama rămâne aici..vine d-abia la iarnă acasă. Mi-e groază!
1 comentarii:
Hai, mah, ca si eu vreau evantai :D
Of, dar n-am gasit negru, darn it.
Laptop si masina de scris :)) tare asta :))
Trimiteți un comentariu